Booking:

Georgiana Slabu (0726.771.102)

Connect-R

SOCIAL

MEDIA

STATS

2.4 mil +
484 K
77,2K
360 K +

RIDER TEHNIC

1

CONNECT-R

BIOGRAFIE

Stefan Mihalache – băiatul care mai târziu avea să devină artistul pe nume Connect-R, s-a nascut pe 9 iunie 1982 în București.
Cariera sa artistică a început la vârsta de 8 ani, când a fost selecționat în grupul „Primăvara”, dar nu în calitate de cântăreț, cum v-ați fi așteptat, ci în calitate de dansator, acesta învâțând toate tainele dansului modern.

Deja de la 15 ani, hip-hopul a devenit una dintre marile pasiuni ale lui Connect-R, acesta dedicându-i mare parte din timp, ascultând muzica celor de la The Fugees, Jeru The Damaja, Nas, Non-Fiction, Wu Tang.
A intrat prima oară într-un studio în 1997 cu ocazia înregistrării primei sale piese numită ”Observ”, de pe compilația Real Hip-Hop. Aceasta a fost înregistrată alături de colegii din trupa fondată de el – Giganții.

În 1999 a lansat o nouă piesă, numită ”Operație Pe Suflet Deschis”, care a urcat până pe locul 2 în top 50 la Radio Contact, cel mai cunoscut și apreciat top muzical din Romania din acele vremuri.

In 2000, Connect-R a fondat Veritasaga, alături de Jivago, Preaetor şi Dribbler.

Prima colaborare cu un nume mare din show-bizul românesc a fost pentru melodia ”Fără Nume”, a trupei R.A.C.L.A..
Această piesă a făcut parte din albumul „Plus Infinit” al trupei R.A.C.L.A. La scurt timp după aceea a fost invitat să facă din nou echipă pentru un alt album, numit ”Pătratul Roșu” si tot atunci atunci a început și cariera lui de producător muzical, compunând tot albumul R.A.C.L.A., numit ”Dexteritate”.

Primul extras de pe albumul Dexteritate a fost piesa „2 în 1”, care s-a bucurat de un videoclip în regia lui Marian Crișan, cel care mai târziu avea să devină câștigătorul trofeului Palme D’Or!
Al doilea extras de pe albumul Dexteritate a fost piesa ”O Lacrimă Pentru Pământ”, avand o poveste interesanta si un mesaj social.

În 2006 Connect-R a facut un pas înainte în cariera sa muzicală, stabilind un record impresionant, a fost primul rapper care a evoluat pe scena Eurovisionului – împreună cu Arsenie, el a reprezentat atunci Moldova în marea finală, cu piesa ”Loca”.

Seria de recorduri nu s-a oprit aici, Connect-R fiind singurul artist care a avut 6 piese simultan în playlistul Radio 21!

Dacă Dragostea Dispare” – prima piesă românească de pe YouTube care a fost vizionată de nu mai puțin de 1 milion de ori!

Una dintre cele mai importante colaborări ale lui Connect-R a fost cea cu Loredana, pentru piesele celor doua seriale de la Acasa TV: ”Șatra În Asfințit” si ”Regina”. Colaborarea celor doi nu s-a oprit aici, cei doi susținând și câteva zeci de concerte împreună.

A urmat prima colaborare cu Dj Sava, fiind și prima colaborare pentru o piesa house, în formula Dj si Mc de muzică dance, rezultatul fiind piesa ”Sunshine”. Piesa celor doi a fost foarte bine primită de public, urcând rapid în topurile muzicale din Romania, Bulgaria, Belgia, Franța, Italia, Grecia și Republica Moldova (unde a fost filmat videoclipul). ”The Reason” a fost a doua piesă lansată împreună cu Dj Sava. Videoclipul a fost realizat în regia lui Florin Botea.

În 2007, Connect-R a hotărât să revină cu un nou album. Artistul a lucrat la acest album doi ani și toate piesele păstrează feeling-ul R&B, fiind în același timp o mixt între vechi și nou, între hip-hop, R&B și soul. Albumul ”Dacă Dragostea Dispare” conține 16 piese, o parte dintre acestea fiind în colaborare cu Alex, Smiley, Don Baxter și Motzu. Piesa ”Dacă Dragostea Dispare” a fost prima piesă hip-hop care a rulat în heavy-rotation la radiouri, după 10 ani de pauză, în care acest gen a lipsit de pe posturile naționale.

În octombrie 2008 a fost lansat videoclipul celui de-al doilea single extras de pe album: ”Nu-ți Pierde Dragostea”. Videoclipul a fost unul de imagine, alb negru și a fost regizat de Iulian Moga si Florin Botea.

Următorul pas al lui Connect-R în cariera lui solo a fost realizarea piesei ”Burning Love”, cea care urma să devină hitul anului 2009 și să staționeze o perioadă bună de timp pe prima poziție a Nielsen Music Chart, barometrul de măsurare a difuzărilor radio și tv.

Piesa ”Murderer” este următorul single al lui Connect-R, care a fost lansată la începutul lunii ianuarie și continua ceea ce a început cu ”Burning Love”, păstrând sound-ul piesei precedente, ducând însă “povestea” puțin mai departe.

În februarie 2010 a participat, împreuna cu Anda Adam, la Selectia Naționala pentru Eurovision. Piesa acestora – „Surrender”, o piesă cu sound occidental, a primit voturile majorității în sondajele online, însă în clasamentul juriului s-a situat pe locul 7, dintr-un total de 16 piese.

Tot în anul 2010, Connect-R își împlinește un vis, alături de Chris Mayer și Nick Kamarera înființează casa de producție Rappin’ On Production. Anul 2011 vine cu două hituri din partea artistului: ”Ring the Alarm” și ”Take it Slow”. În vara lui 2012 nu s-a dormit. Piesa ”Vara nu dorm” intră pe piața muzicală cu un BOOM!!, ajungând în heavy-rotation pe toate posturile de radio și TV din România și devenind una dintre cele mai îndrăgite melodii ale anului, alături de ”Love is the Way”, un alt hit semnat Connect-R.

După răsunătorul ”Dă-te-n dragostea mea”, Connect-R încântă publicul cu ”Noi ne potrivim”, ”Tren de noapte”, ”Baga mare” featuring Shift și ”Scrum” featuring Killa Fonic, pe parcursul anilor 2013-2016.

Anul 2017 începe cu ”Ceartă artă”, un featuring de success alături de Feli, urmat de ”Geneza” featuring Cortez, precum și binecunoscutul single interpretat de doi dintre cei mai talentați artiști ai României, ”Semne”, o frumoasă colaborare Connect-R și Andra care a reușit să strângă, în 3 luni, mai bine de 16 milioane de vizualizări în mediul online.

Printre ultimele sale lansări din anul 2019 amintim: „Vrăjitori„(feat. Elianne), „Perfect„, „Încredere„ și „Independența„. Lansarile au continuat si in anul 2020 pentru Connect-R, chiar daca acest an a fost atipic pentru industria de entertainment, amintim piese precum “Am sosul ala”; “De vorba cu mine” feat, Randi; “Rude boy”; “Inapoi la zero”; “Imi pare rau” smd.

Vara lui 2021, aduce una dintre cele mai asteptate colaborari masculine din muzica romaneasca, Connect-R si Smiley cu piesa „Rita” , o coproductie Rappin’On Production, Sprint Music si Ha Ha Ha Production.Piesa vine cu sound aparte, dar si cu un mesaj unic, o viziune a unui barbat, parasit de o femeie, care se pregateste sa se marite cu altcineva.

Solicitați informații despre onorariu
și disponibilitatea artistului/trupei
pentru data evenimentului dv.