Gino Manzotti & Maxx feat. Malina & Soundland lansează “Chemistry”

Facebook
Twitter
WhatsApp

Gino Manzotti & Maxx înseamnă muzică bună pentru că știm cu toții ce iese “din mâna” DJ Project, iar atunci când feat-urile artiștilor sunt cu fete talentate și cu voci de excepție, rețeta se numește hit. Astfel, înaintea sărbătorilor de Paște, Gino Manzotti & Maxx feat. Malina & Soundland lansează “Chemistry”. Nu se putea să fie altfel decât o piesă de dragoste bine făcută, cu toate ingredientele alături: mesaj, sound, vibe, frumusețe, amintiri din cele mai dragi sufletului atunci când iubești și ești îndrăgostit.

“ “Chemistry” e o nouă piesă din șirul de colaborări de lungă durată dintre Gino Manzotti & Maxx, Soundland și Malina, după Moonlight Shadow, Back Home etc. Ca mesaj, piesa urmărește povestea de dragoste într-o manieră profundă, care se poate realiza doar cu ajutorul unei chimii puternice dintre două persoane”, a declarat Andy Platon, parte din echipă, responsabil și el cu muzica și versurile, alături de Gino Manzotti, Florea Ovidiu și Mălina Mureșan. Și pentru că o piesă bună trebuia însoțită de un videoclip pe măsură, Claudiu Stan (MVPEntertainment) s-a ocupă de regia clipului pentru ca totul să fie ca în povești.

DJ Project este în momentul de față cea mai tare și de succes trupă muzicală din România. Popularitatea de care se bucură Gino Manzotti și Maxx este imensă, iar cifrele și vizualizările pe care le fac piesele lor vorbesc de la sine. Cu 20 de ani de activitate, 5 piese difuzate concomitent pe radio, precum “Retrograd”, “Slăbiciuni”, “Cheia inimii mele”, “Inimă nebună” și “Parte din tine”, peste 300 de milioane vizualizări pe canalul lor de youtube, peste 5000 de concerte la activ, DJ Project nu se dezice și aduce constant noi suprize pentru cei mai fideli fani ai săi.

Solicitați informații despre onorariu și disponibilitatea artistului/trupei pentru data evenimentului dv.