30 martie 2021

Hevito lansează “Si tu te vas”, o piesă inspirată din propriile trăiri!

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp

Dominicanul Hevito este creativ și pe timp de pandemie. Astfel, exoticul artist vine în atenția fanilor săi cu o nouă producție muzicală, “Si tu te vas”. Piesa și videoclipul sunt semnate sub egida casei de discuri Sprint Music, cu care Hevito colaborează de ani buni.

“ “Si tu te vas” este o piesă făcută din propriile trăiri și vorbește despre suferința în dragoste, de care mulți dintre noi avem parte. De multe ori, oamenii după ce se despart cad în diverse patimi, însă, la final, iubirea este singura care ne salvează! “Si tu te vas” este o piesă despre iubire și sentimente intense. Videoclipul l-am filmat în București și am lucrat numai cu profesioniști. Pandemia aceasta ne-a afectat pe toți, dar prin muzică ne putem apropia mai mult de oameni și de sufletele lor”, a specificat Hevito.

Și chiar dacă în ultimul an am trăit mai mult cu restricții, din cauza virusului care a pus stăpânire pe toți, Hevito a reușit să meargă totuși în Republica Dominicană și să își viziteze familia. Acum, artistul e focusat pe plan profesional, mai ales că are mai multe colaborări cu casele de discuri internaționale.

Pe Hevito l-ați putut remarca în colaborările repurtate până acum, dar și datorită pieselor din cariera solo. În prima categorie se află “Bailando” – cu DJ Sava, “Viajero” – cu Vanotek, “Negra Linda” – cu Gipsy Casual și Ralflo, “Latin Heart” – cu Ale Blake, iar în privința carierei solo nu uităm de “Ahora”, “Bailando Bachata”, “Mi camisa” sau “Morena”. Artistul are muzica în sânge și simte ritmul până în măduva oaselor.