24 martie 2021

Mellina și Andrei Ștefănescu lansează “Te-am iubit”, un ”feat” de excepție, cu un videoclip selectat la o competiție de film internațională!

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp
MELLINA ft. ANDREI STEFANESCU - Te-am iubit

Chiar dacă este o Războinică neînfricată în competiția “Survivor România” Mellina a lăsat acasă un super single, un feat cu Andrei Ștefănescu de la ALB NEGRU, pentru o piesă de dragoste, care se numește “Te-am iubit”! Colaborarea celor doi artiști are loc sub emblema casei de discuri Sprint Music și este cu atât mai interesantă, cu cât videoclipul piesei, regizat de Octavian Iacob, a fost selectat la un festival de film internațional.

“Mă bucur foarte mult pentru această colaborare cu Mellina, o fată pe care o iubesc foarte mult și pe care o cunosc de aproape 20 de ani! Am lucrat împreună, am muncit împreună, am călătorit împreună și iată, astăzi, mi s-a îndeplinit un vis și anume să fac o piesă în colaborare cu Mellina. Ascultați-o! E o piesă foarte bună pe care  eu o îndrăgesc foarte mult!”, a mărturisit Andrei de la ALB NEGRU despre colaborarea cu Mellina.

“Este pentru prima dată când un clip muzical din România este selectat la un festival de film internațional. Am fost selectați la categoria “Music video” – pentru The Lift-Off Sessions 2021.
Mă bucură această selecție, pentru că venim dintr-o țară unde nu se pune preț pe story video. Și astfel am devenit primul regizor al unui music video, selectat la o competiție de film internațională, asta după ce am fost primul român acceptat la New York Film Academy, primul regizor român pentru Netflix în producția lui Alain Depardio, realizator al primului videoclip muzic 8k din România pentru “Elena Ionescu – Ce e dragostea” ”, spune Octavian Iacob, regizorul clipului Mellinei cu Andrei Ștefănescu.